Vinovatia in viata cotidiana

Vinovatia apare atunci cand ne convingem ca am facut o greseala ireparabila. Nu este intotdeauna rezultatul unei actiuni pe care o catalogam “nechibzuita” sau “imorala” ci este mai mult vorba despre ceva ce credem ca trebuia facut: “nu trebuia sa spun asta” , “nu ar fi trebuit sa merg acolo” sau “ar fi trebuit sa ma gandesc mai bine” etc. Dar cu trecutul nu te pui. Nu ai cum il schimba. Iar daca te pui, risti sa iti asumi o mare responsabilitate pentru cele intamplate si sa te angajezi intr-un soi de gandire care se tot roteste si nu duce nicaieri. Rezultatul? Iti pierzi increderea in tine si ajungi sa nu te mai stimezi. Iar daca tu nu te stimezi, cine sa o faca? Apoi, incepem sa avem resentimente fata de persoanele care ne-au cauzat acest sentiment, sa avem regrete si incet, incet incepem sa fim furiosi -  pe situatie, pe lume, pe noi. Iar de aici pana la depresie nu este decat un “hop”.
Dar care ar fi alternativele? Ce se poate face in astfel de situatii?
Pentru ca ce a fost facut e bun facut, o varianta ar fi sa ne schimbam perspectiva de a privi lucrurile. Iar pentru a ne putea schimba perspectiva este oarecum necesar sa acceptam acel “nu trebuia …” . De ce sa-l acceptam? Pentru ca acel “nu trebuia …” a produs o schimbare. Iar acceptarea schimbarii poate fi un factor important in reducerea in mare masura a suferintei pe care ne-o provocam noua insine.
De multe ori, cand apar probleme, perspectiva noastra pare sa se ingusteze. Ne focalizam toata atentia pe problema si avem impresia ca suntem singurii care trec prin asa ceva si nu de putine ori facem “din tantar armasar”. In acest caz, solutia ar fi sa ne distantam de problema. La fel ca si cand privesti o opera de arta, parca de la o oarecare distanta se vede mai bine. Dupa ce ne-am distantat, incepem sa-i vedem “unghiurile” si incepem sa o percepem diferit. Este momentul cand ne schimbam perspectiva, cand alegem noi singuri ce sa privim.