PSIHOLOGIA IMBATRANIRII este o ramura a gerontologiei, aflandu-se in plina expansiune

Imbatranirea ne priveste pe toti. Imbatranirea nu este sinonima cu batranetea. Batranetea caracterizeaza o grupa de varsta particulara, cea a parsoanelor de peste 65 de ani. Cu toate ca se obisnuieste sa se vorbeasca despre imbatranire ca despre varsta a 3-a, sau a 4-a chiar, imbatranirea nu este o stare.

• Imbatranirea este un proces de degradare graduala si diferentiala, care afecteaza toate fiintele vii, iar sfarsitul ei firesc este moartea organismului.
• Imbatranirea este un proces diferential, foarte diferit de la o persoana la alta, care tine de date obiective (degradari fizice, tendinta de scadere a performantelor perceptive si mnezice etc), dar si de date subiective, cum ar fi reprezentarea pe care si-o face persoana despre propria imbatranire. Aceasta inseamna ca fiecare dintre noi are mai multe varste.

Ce varsta avem?

La aceasta intrebare, majoritatea dintre noi raspund spontan, uitandu-se in cartea de identitate. Totusi, nu suntem egali in fata timpului. De exemplu, doua persoane de 70 de ani nu au aceeasi varsta decat din punct de vedere contabil. Simone de Beauvoir scria ca tineretea este timpul ce-i ramane de trait unei persoane, in timp ce partenerul ei de viata, Jean-Paul Sartre considera ca doar in privirea celuilalt iti poti constientiza batranetea.
Birren si Cunningham (1985) considera ca indivizii nu au una, ci trei varste diferite: varsta biologica, varsta sociala si varsta psihologica.

• Varsta biologica este legata de imbatranirea organica. Fiecare organ sufera modificari care il fac mai putin performant de-a lungul vietii, iar capacitatea de autoreglare devine mai putin eficienta. Organul sufera ceea ce Busse (1969) a numit imbatranire primara sau proces innascut de maturizare. Nu toate organele par sa imbatraneasca in acelasi ritm. La unii,imbatranirea primara se va exprima printr-o degradare prematura a sistemului cardiovascular, in timp ce la altii, printr-o imbatranire cerebrala prematura sau prin declinul functional al altor organe.
• Varsta sociala se refera la rolul, la statutele si obiceiurile persoanei in raport cu ceilalti membri ai societatii. Aceasta varsta este puternic determinata de cultura si istoria tarii in care traieste persoana. De exemplu, iesirea la pensie - trairea acestei tranzitii este variabila de la o persoana la alta. Unii o considera o veritabila moarte sociala, o inlaturare insotita de de un sentiment de inutilitate sociala. In societatile noastre care valorizeaza extrem de mult munca, faptul de a fi inlaturat de la activitatile salariale poate antrena mari dificultati psihologice pentru unii.
  In concluzie, varsta sociala este legata de rolul si de statutul pe care comunitatea ni le atribuie in functie de grupa noastra de varsta.
• Varsta psihologica se refera la competentele mentale pe care persoana le poate mobiliza ca raspuns la schimbarea mediului. Ea include capacitatile mnezice (memoria), capacitatile intelectuale (inteligenta) si motivatiile de a intreprinde. O buna mentinere a acestor activitati permite o mai mare stima de sine si conservarea unui nivel inalt de autonomie si control.
  Busse (1969) vorbeste in acest sens despre imbatranirea secundara, care, spre deosebire de imbatranirea primara, se afla partial sub controlul individului

MASURATI-VA SINGURI VARSTA FUNCTIONALA SAU BIOLOGICA

extras din Psihologia Imbatranirii, Roger Fontaine, 2008